Ce este un Nameserver?

Ce este un Nameserver?

In cazul in care nu-ti cumperi numele de domeniu impreuna cu gazduirea web, atunci va trebui sa-ti schimbi nameserverele. In acest articol vreau sa-ti spun ce este un nameserver si cum se poate schimba (actualiza).

De ce ti-ai cumpara un nume de domeniu separat? In primul rand ca sa faci economie. Poti sa gasesti pachete de gazduire la preturi foarte bune, insa domeniile sa aiba un pret mai mare. In al doilea rand, daca vei dori pe viitor sa-ti schimbi gazduirea (sa te muti la o alta companie), atunci nu va mai trebui sa muti si domeniul.

Tot procesul de schimbare a nameserverelor este extrem de simplu si dureaza mai putin de 30 secunde. Nu trebuie sa ai nicio pregatire tehnica pentru aceasta setare. Iti voi arata mai jos pas cu pas cum poti sa faci acest lucru.

Ce este un nameserver?

Dupa cum ii spune si numele, un „nameserver” (din limba engleza) inseamna un „nume de server”. Nameserverul este o aplicatie de retea care ajuta browser-ele sa faca legatura intre URL (link) si site.

In loc sa tinem minte adresele de IP a fiecarui website pe care vrem sa-l accesam, noi introducem in adresa browser-ului numele de domeniu (de exemplu „afluonline.ro”).

Importanta nameserverului este foarte mare, deoarece acesta are rolul unei baze de date imense in care sunt stocate adresele de IP si dispozitivele acestora. Cand introducem adresa unui website, nameserverul ii spune browser-ului unde este acel site.

Tocmai din acest motiv, atunci cand cumparam un nume de domeniu separat de gazduirea web, trebuie sa actualizam nameserverele ca browser-ul sa stie unde se afla website-ul nostru pentru a putea fi accesat.

Termenul de nameserver este folosit in general pentru a descrie un server care ruleaza componenta DNS (Domain Name System). Nu vreau sa te incurc foarte tare, dar am vrut sa precizez acest lucru deoarece o sa auzi expresiile „schimba nameserverele” sau „schimba DNS-urile”. Ambele inseamna acelasi lucru.

Cum se schimba nameserverele?

Sa presupunem ca ti-ai cumparat un nume de domeniu, iar urmatorul pas este sa-ti alegi planul de gazduire web. Ajungi pe site-ul companiei, dai click sa cumperi gazduirea, iar pe urmatoarea pagina vei avea 3 optiuni:

  • inregistrati un domeniu nou
  • transferati domeniul de la un alt registrar
  • am domeniul meu (voi actualiza nameserverele)

Tu va trebui sa alegi a 3-a optiune, adica „am domeniul meu (voi actualiza nameserverele)”. In casuta de mai jos trebui sa introduci numele de domeniu si extensia lui (.ro, .com, etc.). Apoi continui procesul sa cumperi gazduirea.

Ceea ce am mentionat acum nu are de-a face cu schimbarea nameserverelor, dar am vrut sa-ti spun cum decurge procesul cand iti cumperi numele de domeniu separat de gazduirea web.

Pentru schimbarea nameserverelor trebuie sa intri in contul tau de unde ai cumparat domeniu, iar acolo sa dai click (in meniu) pe Domenii. Poti sa ai „Domeniile mele”, „Domenii”, „Domain list”, etc., in functie de fiecare companie.

Da click pe domeniul la care vrei sa schimbi nameserverele, iar apoi vei ajunge pe pagina de configurare a domeniului. Aici vei avea mai multe optiuni, iar tu va trebui sa dai click pe Nameservere (nu pe Nameservere private).

Schimbare nameservere

Selecteaza Nameservere proprii, ti se va deschide mai jos un formular, iar in acele casute (Nameserver 1, Nameserver 2, etc.) trebuie sa introduci adresele pe care le-ai primit pe email dupa ce ti-ai cumparat gazduirea.

De exemplu, nameserverele celor de la HostRiver (cele mai multe site-uri le am la ei pentru ca ofera gazduire super rapida) sunt: ns1.hostriver.ro, ns2.hostriver.ro. In acest caz sunt doar 2 adrese, insa daca iti cumperi gazduire de la DataHost (o alta companie de webhosting foarte buna), o sa ai 4 adrese.

Nu uita ca la final, dupa ce adaugi adresele unde iti este gazduit site-ul (nameserverele), sa dai click pe butonul Modificare nameservere sau Actualizare nameservere.

Important: actualizarea nameserverelor se face in maxim 48 de ore. Totusi, in cele mai multe cazuri acestea vor fi actualizate in 5-6 ore. Este important, deoarece dupa ce faci modificarea trebuie sa astepti sa treaca aceste ore.

Cum schimbi nameserverele la Namecheap?

Unul din cei mai buni registrari de domenii internationale (.com, .net, .online, .club) este Namecheap. Rareori o sa gasesti domenii mai ieftine la o alta companie (alt registrar).

Deoarece sunt foarte populari si o sa auzi de multe ori numele lor, am sa-ti arat si cum schimbi nameserverele la Namecheap. Chiar daca site-ul lor este in engleza, nu-ti fa probleme deoarece iti voi arata pas cu pas ce trebuie sa faci.

Evident, ca sa-ti schimbi nameserverele trebuie sa ai deja domeniul cumparat. Dupa aceea, intra in contul tau (ai in dreapta sus butonul Account). Daca esti conectat, tine cursorul mouse-ului pe acelasi buton, ca in imaginea de mai jos, si da click pe Domain list.

Aici iti vor aparea toate domeniile pe care le-ai cumparat deja. In dreapta fiecarui domeniu ai butonul Manage. Dupa ce ai dat click pe el vei ajunge pe o alta pagina, iar de aici poti sa-ti schimbi nameserverele.

Selecteaza Custom DNS, introdu adresele nameserverelor de la compania de unde ti-ai cumparat gazduirea si nu uita sa dai click pe acea iconita verde (vezi imaginea de mai jos).

Gazduire SUPER Rapida si Fiabila

Citeste si...